04. Decembrie 1989

Decembrie 1989

 

21 decembrie 1989, București

Piața Universității, în jurul orei 15,30

Mitingul de protest contra lui Ceaușescu ia amploare. Sunt la Universitate, intrarea de la Facultatea de Geografie. În apropiere, câțiva tineri împing febril o Dacia 1300 lângă zidul Universității. Unul se suie apoi pe mașină. Cu o pensulă muiată în vopsea galbenă scrie ceva. Mă uit și nu-mi vine să cred. Cu litere uriașe a scris ”Jos Ceaușescu!”  Mesajul îmi sparge retina. E prima dată în viață când văd scris în public ceva ce doar în gând puteam până acum rosti. Pe o rază de 10 metri de la zid se face deodată gol. Toți se tem și fug în altă parte. Pentru așa ceva poți fi arestat pe loc. Apoi, deodată, se apropie alți tineri care îi aplaudă pe cei care au scris. Frica oamenilor dispare ca prin minune. Mă gândesc cum am trăit sub Ceaușescu și încep să am speranțe!

21 decembrie 1989

Piața Universității, după ora 16

Sunt pe carosabilul de pe bd. Magheru, în dreptul Teatrului Național. Mitingul contra lui Ceaușescu adună din ce în ce mai multă lume. La un moment dat, aud zgomot de motor. Dinspre Piața Rosetti, în dreptul Ministerului Agriculturii, văd un transportor blindat al armatei care cotește cu viteză nebună spre Magheru. Intenția de a intra în mulțime este clară. Apuc să fug pe treptele care duc la peluza din fața Teatrului Național. Aud în spate bușituri înfundate, în timp ce transportorul aleargă nebun spre Piața Romană. Se răspândește imediat zvonul că ar fi lovit mai mulți oameni. Nimeni nu se mai teme , însă. În câteva secunde carosabilul din fața Teatrului Național este reocupat de mulțime. Va veni imediat, din același loc, al doilea transportor și apoi un al treilea. Fug de fiecare dată cu mulțimea pe treptele dinspre peluză și mă întorc imediat în același loc, pe carosabil. Nu ne poate lovi. Suntem victorioși! Este deja un joc ce începe să ne placă!

21 decembrie 1989

Piața Universității, în jurul orei 17

Sunt pe carosabilul de pe bd. Magheru, în dreptul Hotelului Intercontinental. E aproape noapte. Tensiunea a crescut la maxim. Încercările de a ne dispersa cu transportoarele blindate au eșuat. Brusc, din dreptul Sălii Dalles, la circa 100 de metri în față, aud focuri de armă automată. Gloanțe-trasor îmi trec pe deasupra capului. Știu din armată că licuriciul acela care desenează așa de frumos pe cer aduce cu sine moarte. Mă uit în jur. Nimeni nu se mișcă din loc. Nimeni nu fuge. Altă rafală. Alte trasoare îmi trec fulgerător pe deasupra, spre Piața Unirii. Cu toată mulțimea de acolo, și implicit cu mine, s-a produs un miracol. Nimănui nu-i mai este frică! Am început să fim niște oameni liberi!

Noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989

Vin din Piața Universității. Sunt profesor de gardă în această noapte la Școala Nr. 49, din Vatra Luminoasă. Așadar, un … ”apărător al regimului”. Pentru ”sporirea vigilenței”, se hotărăște de sus să vină și directoarea împreună cu secretara de partid. Ajung la școală. În Vatra Luminoasă, miliția face razii pe stradă. Doi milițieni vin în școală și de la telefonul secretariatului raportează superiorilor situația din zonă. Ies în curtea școlii și aud până aici răpăiturile armelor din Piața Universității. Știu că a început reprimarea în forță. Ies în stradă și stau de vorbă cu un tânăr care tocmai vine din centru. Tatăl lui, doctor chirurg la Spitalul Colțea, operează fără oprire răniții care sunt aduși la spital. Îmi spune că în centru există deja morți.

Mă întorc în școală. Deschid radioul pe ”Europa Liberă”. Ascult ultimele știri. Nu îmi este frică, deși postul este interzis de regim. Directoarea și secretara de partid sunt de față. Amândouă înțepenesc. Nu au curajul să îmi spună nimic. Aflu că sunt multe arestări în zona Piața Romană. Printre cei arestați, colegul meu de facultate, poetul Florin Iaru. Până ieri ascultam ”Europa Liberă” acasă, cu ușa de la hol închisă. Acum ascult în public acest post interzis într-o instituție a statului, de față cu directoarea și secretara de partid. Cele  două sunt în continuare paralizate. Nu au curajul să-mi ceară să închid radioul. Cu 24 de ore înainte, pentru așa ceva, mi-ar fi făcut raport la Sectorul de partid. Ar fi urmat ancheta Securității, ca altădată, în primul meu an de învățământ la țară. În Piața Universității, în această seară de 21 decembrie 1989, m-am vindecat de frică. Pe 21 decembrie 1989 m-am născut a doua oară!

23 decembrie 1989

Ora 21

Intru în garda de noapte la Școala Nr. 49 din Vatra Luminoasă. Îmi iau în primire ”postul”. Trebuie să apăr școala de teroriști. Cu mâinile goale! Încui ușa de la școală. Mă uit la ea. E jumătate din geam. Un picior zdravăn o poate face țăndări. Mă instalez în stânga holului de la intrare, în secretariat.

Sunt foarte tensionat. Îmi fac fel de fel de planuri pentru supravegherea școlii și perimetrului. Orele se dilată. E liniște. La un moment dat se aud bătăi în ușă. Inima începe să-mi bată din ce în ce mai tare. Nu știu ce să fac. Bătăi tot mai puternice. Mă preling pe lângă zidul holului și mă uit prin perdeaua de la ușă. Văd niște siluete. Ușa e zguduită cu violență. Deschid. Sunt niște tineri care mă întreabă dacă sunt infiltrați teroriști în școală. Răspund negativ. Mă mai întreabă dacă am văzut teroriști în zonă. Același răspuns. Îmi recomandă vigilență și pleacă.

Mă reîntorc în secretariat. E trecut de miezul nopții. Deodată aud focuri de armă. Sunt îndepărtate, undeva în perimetrul Șoseaua Iancului – Pantelimon. Încetează, apoi reapar mai aproape. Mă uit pe fereastră și nu văd nimic. Încetează iarăși. Brusc izbucnesc foarte aproape, în dreapta școlii. Inima îmi bate din nou foarte tare. Parcă o aud. Sting lumina din secretariat. Mă adăpostesc sub tocul ferestrei. Răpăielile continuă neîncetat, cu violență. Ridic un ochi peste tocul ferestrei. Nu se vede nimeni și nici foc de armă. Nu se sparge nicio fereastră, gloanțele nu mușcă din ziduri. Nu înțeleg. Foarte ciudat!

24 decembrie, ora 8

E dimineață. Mi se termină garda. Noaptea a fost infernală. Am ”apărat” școala de teroriști. În zona Vatra Luminoasă, unde s-a tras în permanență, focurile de armă se răresc. Plec spre casă. Mă tem în orice clipă să nu fiu împușcat. Nu văd însă nicăieri pe unde merg urmele gloanțelor, distrugerile. Foarte bizar! Ajung acasă, în Titan. Am scăpat!

P.S. Ulterior aveam să aflu că după 22 decembrie s-au folosit simulatoare care imită focul de armă la gura țevii. În noaptea de coșmar din 23 decembrie, ”înfruntând” teroriștii, am fost și eu – fără știrea mea! – o victimă a Marii Înscenări.

 

Adrian Săvoiu

 

 

Reclame