08. Câmpulung – centrul lumii

Câmpulung – centrul lumii

 

   Am descoperit Câmpulungul într-o zi de iarnă, când sania trasă de tata pe una dintre străzile oraşului s-a răsturnat. Şocul  contactului cu o zăpadă rece şi foarte albă rămâne prima amintire a vieţii mele. Câmpulungul a însemnat apoi, timp de câţiva ani, „uliţa copilăriei”, prietenii pe care îi strigam la joacă, vecinii, drumul spre grădiniţa nesuferită unde întotdeauna eram obligat să dorm după-amiaza, deşi nu-mi era somn.

 

Ulterior, aria oraşului s-a mărit. Sub impresia primelor cărţi de aventuri, am început să colind dealurile şi împrejurimile, iluzionându-mă cu trăirea unor ipotetice aventuri, asemănătoare celor din lecturile cu indieni, piei-roşii sau canibali. În anii adoles­cenţei urbea a devenit mult mai întinsă: farmecul bulevardului „Pardon”, aleile parcului „Ştefănescu”, bisericile, străzile lătural­nice unde mă puteam plimba în lipsa unor priviri indiscrete, cinematograful, gara…

 

Viaţa m-a purtat apoi prin alte depărtate locuri. Oriunde aş fi fost, am revenit de fiecare dată la Câmpulung, cu sfinţenie aproape, de Crăciun, de Paşte, în timpul vacanţelor de vară. Oraşul mi se releva altfel, prin cărţi, prin uitate fotografii, prin monografiile interbelice pe care le citeam până în orele târzii ale nopţii, fascinat de toate cele petrecute înaintea mea aici.

 

Mult mai târziu mi-a fost tot mai limpede că, în forul meu interior, am nevoie de un loc, de o „osie a lumii”, faţă de care să mă pot raporta întotdeauna. Această „axis mundi” s-a conturat a fi, în anii maturităţii mele, Câmpulungul, unde mă pot privi, de fiecare dată, ca într-o oglindă. Un spaţiu similar, în ceea ce mă priveşte, nu mai există niciunde.

 

Pentru Socrate „centrul lumii” îl reprezenta propriul suflet, iar pentru Emil Cioran, trăitor la Paris, „centrul” a rămas Răşinariul natal din România.  Pentru mine, unde altundeva poate fi „centrul lumii” decât la Câmpulung?

 

 Adrian Săvoiu

 

 

Anunțuri