21. Olimpic național la română

Olimpic național la română

Sunt foarte fericit! M-am calificat la faza națională a olimpiadei de limba și literatura română!

Voi merge la București, locul etapei finale. Mama mi-a făcut bagajul. Am plecat cu trenul din Câmpulung. Am ajuns în Gara de Nord și am luat troleibuzul până în Drumul Taberei. Stau la sora mamei. Nu cunosc Bucureștiul decât vag. Îl iau pe unchiul Mircea să-mi arate unde se află Liceul ”Mihai Viteazul”, unde mâine voi concura la etapa națională a olimpiadei de română.

Ziua cea mare a sosit. Ajung cu troleibuzul la liceu. E forfotă mare. Toți se caută pe liste. Pe ușa fiecărei clase sunt trecuți elevii calificați din toată țara. Iau la rând toate numele pentru clasa a XI-a. Le citesc o dată, le mai citesc apoi încă o dată. Nu mă găsesc. Nu sunt pe nicio listă! Mă trec sudori reci.

Mă uit la ceas. În câteva minute începe proba. Ce să fac? Intru în sala cu elevii de clasa a XI-a și mă așez într-o bancă. Am un sentiment de vinovăție. Mă simt în postura unui intrus. Vine comisia și verifică toți candidații pe baza listei. Nu sunt nici pe lista comisiei. Disperat, mă ridic în picioare și arăt adeverința de la școală care confirmă calificarea mea la etapa națională. Degeaba! Nu se poate face nimic! O doamnă din comisie găsește o soluție ca să nu fiu scos din sală: mă trece cu creionul pe dosul listei.

Atunci am avut sentimentul că pentru mine etapa națională s-a încheiat. Am scris în cele trei ore cu o amărăciune imensă în suflet, gândindu-mă că am venit degeaba până aici. Cu un gust amar m-am întors acasă la Câmpulung unde mă așteptau cu sufletul la gură mama și tata, dar și profesoara mea de română, doamna Elisabeta Enescu. Nu le-am putut spune decât atât: ”Nu m-am găsit pe listă!”

Nu știu nici până în ziua de astăzi dacă s-a uitat cineva pe lucrarea mea …

Adrian Săvoiu